Tort anti-gravitatie (Tort de ciocolata)

de Miha
9289 vizualizări
Tort anti-gravitatie

Am cam lipsit in ultima vreme, prinsa intre diverse treburi si aniversari :))) Ca sa-mi motivez absenta v-am adus un tort cu ciocolata cu care promit ca veti face senzatie 😉 Daca aveti vreun copil de aniversat nu ezitati sa faceti acest tort aniversar, efectul va fi maxim.

Pentru decorul fabulos m-am inspirat de la Teodora si ii multumesc frumos pentru asta

Tort anti-gravitatie

Ingrediente

  • Pentru blat:
  • 450 g faina
  • 225 g zahar pudra
  • 75 g cacao
  • 15 g praf de copt
  • 1/2 lingurita bicarbonat de sodiu
  • 600 g smantana (12% grasime)
  • 5 oua
  • 150 ml ulei
  • esenta de vanilie
  • Pentru crema de ciocolata:
  • 500 g mascarpone
  • 400 g Nutella
  • 150 g zahar (pudra)
  • 1 pliculet vanilie Finesse
  • Pentru crema de ciocolata alba:
  • 200 ml ciocolata alba
  • 200 ml smantana pentru frisca
  • zeama de la o lamaie
  • Pentru glazura de ciocolata:
  • 150 g ciocolata amaruie
  • smantana pentru frisca, atat cat ciocolata sa ajunga la consistenta dorita
  • Pentru decor:
  • rulouri de napolitana cu ciocolata
  • bomboane de ciocolata
  • bomboane colorate

Mod de preparare Tort anti-gravitatie (Tort de ciocolata):

Blat:

Amestecam faina cu cacaoa, zaharul pudra, praful de copt, bicarbonatul de sodiu si un praf de sare. Dupa ce le-am amestecat bine le cernem intr-un castron. Facem o adancitura in mijloc si turnam uleiul, smantana, esenta de vanilie si cele 5 oua. Incepem sa mixam la viteza mica a mixerului, pana ingredientele se amesteca, apoi marim viteza mixerului si mixam pana obtinem o compozitie omogena si lucioasa.

  • smantana se poate inlocui cu iaurt

Compozitia se imparte in 4 si se coc 4 blaturi intr-o tava de 24 cm diametru, tapetata cu hartie de copt, la foc mediu, pentru cca 20 de minute fiecare. Atentie sa nu uscati blatul foarte tare, el trebuie sa fie ferm la atingere, dar foarte moale. Blaturile se scot pe un gratar si se lasa sa se raceasca foarte bine.

  • in pozele mele apar 5 blaturi, dar doar pentru ca am facut mai multe, nestiind exact cat de mare il voi face. Cantitatile ce vi le-am dat sunt pentru 4 blaturi 😉

Crema de ciocolata:

Amestecam cu mixerul mascarponele cu zaharul pudra si vanilia. Adaugam apoi Nutella si mixam din nou pana crema este bine omogenizata. Punem crema la frigider pana pregatim si cealalta crema de ciocolata.

Crema de ciocolata alba:

Smantana pentru frisca se toarna peste ciocolata rupta bucatele. Se pune vasul pe foc mic sau la baie de aburi si se aduce la punctul de fierbere, fara a da in clocot. Se amesteca bine pana se topeste ciocolata. Se da apoi la congelator pentru cca 1 ora, pana crema este racita foarte bine si capata consistenta.

Crema racita se mixeaza pana devine pufoasa, se acreste dupa gust cu zeama de lamaie.

Din crema de ciocolata punem deoparte 2 linguri, pentru a unge marginiea tortului.

In tava in care am copt blaturile, tapetata cu folie alimentara (eu am folosit un inel reglabil pentru tort) punem un blat, jumatate din crema de ciocolata, alt blat, crema de ciocolata alba, al treilea blat, cealalta jumatate de crema de ciocolata si acoperim cu ultimul blat. Invelim in folie si dam la rece pentru cateva ore (de preferat peste noapte)

Pentru decor vom alege un platou mare pentru a avea loc si pentru bomboanele revarsate.

Rasturnam tortul pe platou si ungem marginea cu crema pusa deoparte. Lipim rulourile de jur imprejur, lasand libera partea din fata.

Topiti ciocolata pe baie de aburi sau la microunde si adaugati smantana pentru frisca cat sa obtineti o consistenta mai groasa. Ungeti doua rulouri de napolitana cu un strat gros de ciocolata topita, apoi lipiti bombonele de jur imprejur. Unul va fi imbracat in bomboane colorate, unul in bomboane cu ciocolata. Dati la rece sa se intaresca bine ciocolata si bomboanele sa stea bine lipite. Infingeti pe mijlocul rulourilor cate un bat de frigaruie, lasand in afara o parte ce va veni infipta in tort.

Ciocolata ramasa se incalzeste daca este necesar (daca s-a intarit prea mult) si se amesteca din nou cu smantana pentru frisca, atat cat sa aiba o consistenta mai moale, sa poata curge pe marginea tortului (partea din fata, pe care nu am lipit rulouri). Impartim ochiometric in doua si decoram cu bomboane, jumatate colorate, jumatate cu ciocolata.

Una dintre pungile cu bomboane se va taia la un capat cu mare grija, atat cat sa iasa bomboanele, pentru ca punga o vom pune in varful tortului. Vom da astfel impresia ca bomboanele curg din punga si se revarsa de pe tort. 😉

Lipim bomboane si pe marginea tortului. Infingeti betele in tort si asezati pungile in varf.

Cam asta e! Nu este greu deloc de facut, mai mult am muncit la lipitul bomboanelor decat la tortul in sine. :)))) Dar va promit ca aniversatul va fi super-fericit cand va auzi multi de „wow” adresate tortului sau! 😉

Pofta buna! 😉

RETETA IN IMAGINI

Invalid Displayed Gallery

poate vă plac și rețetele

5 comentarii

Nati 25 noiembrie 2016 - 17:14

Wow, fabulos tort!

Răspuns
Miha 25 noiembrie 2016 - 18:35

multumesc 🙂

Răspuns
Janina 25 noiembrie 2016 - 18:59

Cand aţi scris ingredientele pentru blat,aţi scris smantana (12% grasime), iar in modul de preparare ati scris iaurt. Imi puteţi spune va rog care din ele se pune? Multumesc! Tortul arata demential si vreau sa-l fac si eu!

Răspuns
Miha 25 noiembrie 2016 - 20:45

aveam in gand sa scriu ca smantana se poate inlocui cu iaurt si am gresit.
Multumesc de atentionare

Răspuns
Janina 26 noiembrie 2016 - 19:37

Multumesc pentru raspuns si de abia astept sa-l fac.

Răspuns

Lasă un răspuns