Nectar de caise – reteta fara conservanti

de Miha
6831 vizualizări
Nectar de caise

Copiii au fost foarte incantati de acest nectar de caise, iar eu m-am bucurat ca le-am putut da ceva bun, facut in casa, fara conservanti.

L-am pregatit dupa aceeasi metoda dupa care am facut si nectar de visine. Este gros, asa cum trebuie sa fie un nectar delicios, dar se poate servi si diluat cu apa plata sau minerala. Daca ii mai adaugi si niste cuburi de gheata este excelent!

Nectar de caise

Nectar de caise - reteta fara conservanti

Copiii au fost foarte incantati de acest nectar de caise, iar eu m-am bucurat ca le-am putut da ceva bun, facut in… Bauturi nectar de caise European Printează
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 4.3/5
( 3 vot(uri) )

INGREDIENTE

  • 1 kg caise (cantarite fara samburi)
  • 300-350 g zahar
  • 500 ml apa

Mod de preparare Nectar de caise:

Caisele se spala, dupa care se curata de samburi.

Zaharul si apa se pun la fiert intr-o cratita. Siropul se fierbe timp de 3-4 minute, din momentul in care da in clocot. Zaharul trebuie sa fie dizolvat.

  • in functie de preferinta voastra de dulce si de cat de coapte si dulci sunt caisele, puteti folosi zahar mai putin (~ 250 g) sau mai mult (n-as pune mai mult de 400 g, dar puneti cum va place)
  • se poate adauga si zeama de la o jumatate de lamaie, eu nu am pus

In siropul fierbinte se pun caisele si se aduce din nou la fierbere, la foc moderat. Din momentul in care a inceput sa fiarba mai lasam pe foc cca 10 minute, pana fructele se inmoaie. Intre timp, inlaturam spuma care se formeaza.

Se opreste focul si se paseaza totul cu blenderul vertical.

  • pentru ca am vrut un nectar de caise fin si cremos am trecut totul printr-o sita (nu foarte deasa). Acest pas este absolut optional

Sterilizare:

Nectarul se toarna in sticle cu gura larga si se pun capacele. Se sterilizeaza la bain marie, timp de 20 de minute, din momentul in care a inceput sa fiarba apa.

  • intr-o cratita inalta, pe fundul careia se aseaza un prosop, se pune apa, cat sa ajunga la cca 3/4 din inaltimea sticlelor. Se fierbe la foc mediu

Se lasa la racit in apa, pana a doua zi.

Deliciosul nectar se poate servi si imediat dupa ce se raceste. Dulce-acrisor, aromat si gustos. O bunatate!

Nectar de caise

RETETA IN IMAGINI

Nectar de caiseNectar de caise

Ma gasiti si pe Facebook la DULCIURI FEL DE FEL

poate vă plac și rețetele

Lasă un răspuns