Reteta Cannelloni cu carne de pasare
Sunt genul acela de paste la cuptor care umplu casa de miros delicios si aduna pe toata lumea la masa. Se fac mai usor decat par, iar rezultatul este cremos, aromat si pe placul tuturor. Pentru mine, e una dintre retetele la care revin de fiecare data cand vreau ceva simplu, dar cu efect 💛
INGREDIENTE
- Avem nevoie de:
- 1 cutie paste cannelloni
- 1 piept de pui
- 2 oua
- 1 ceapa
- 1 morcov
- 5-6 catei usturoi
- 1 lingura faina
- sare si piper dupa gust
- 1/2 lingurita rozmarin
- 1/2 lingurita nucsoara
- 1 lingurita busuioc
- 1/2 lingurita zahar
- patrunjel verde
- 2 cani suc rosii
- 200 g cascaval
- 4-5 linguri smantana
- 4-5 linguri lapte
Mod de preparare Cannelloni cu carne de pasare:
Mai intai preparam sosul. Punem sucul de rosii la fiert cu sare, piper, 1 lingurita de busuioc, 1/2 lingurita zahar si 3 catei de usturoi taiati in bucati sau tocati marunt, dupa preferinta. Se fierbe 5 minute dupa care se lasa la racit.
Pentru umplutura am tocat carnea impreuna cu ouale, faina, ceapa, morcovul, restul de usturoi, patrunjelul verde, condimentele si 50 g cascaval ras. Cu aceasta compozitie am umplut pastele.
Asezam pastele intr-un vas termorezistent, pe un singur rand si turnam deasupra sosul de rosii.
Cascavalul ras fin il amestecam cu smantana, laptele si putina nucsoara. Turnam totul peste pastele cu rosii si dam la cuptor, la foc mediu, pana se rumenesc.
Un deliciu! 🙂
Iata cateva sfaturi utile pentru cannelloni cu carne de pasare reusiti:
- Carnea bine condimentata: fiind carne de pasare (mai usoara), are nevoie de condimente pentru gust – usturoi, ierburi, piper, boia.
- Umplutura nu prea uscata: adauga putin sos sau supa in carne pentru o textura mai suculenta.
- Nu umple excesiv tuburile: altfel se pot rupe sau nu se gatesc uniform.
- Foloseste suficient sos: cannelloni trebuie sa fie bine acoperiti cu sos de rosii, altfel raman uscati.
- Acopera tava la inceput: coace acoperit primele 20–25 min, apoi descopera pentru rumenire.
- Branza deasupra: parmezan sau mozzarella pentru crusta aurie si gust mai bogat.
- Lasa sa se odihneasca: dupa scoaterea din cuptor, lasa 10 minute – se taie mai frumos si se leaga mai bine.


2 comentarii
Felicitari pentru reteta,si am un mica nelamurire,inainte de a umple pastele nu calim pieptul de pui cu legumele?Multumesc frumos
nu, pieptul de pui se pune crud. Nu e absolut nici o problema, se face foarte bine cat sta la cuptor 😉