Mini cheesecake rapid cu afine – un desert spectaculos, dar foarte usor de preparat.
Cosuletele crocante din foi de placinta sunt umplute cu o crema fina de branza si decorate cu afine zemoase, rezultand un desert elegant, perfect pentru mesele festive, petreceri sau momentele in care iti doresti ceva dulce fara prea mult efort.
Este o reteta simpla, chiar foarte simpla. Cat e de buna, va las pe voi sa descoperiti! 😉
INGREDIENTE
- 4 foi de placinta
- ~75 g unt topit
- 400 g crema de branza
- 100 g zahar
- 2 oua
- 1 zahar vanilat sau esenta de vanilie
- ~150 g afine
Mod de preparare – Mini Cheesecake rapid cu afine
Crema de branza:
Intr-un bol incapator se sparg ouale. Se adauga zaharul si zaharul vanilat, apoi se mixeaza cateva minute, pana cand compozitia devine deschisa la culoare si isi dubleaza volumul.
Se incorporeaza crema de branza si se amesteca pana se obtine o crema fina si omogena.
Pregatirea cosuletelor:
Se pregateste o tava pentru briose. Fiecare forma se unge cu foarte putin ulei.
Foile de placinta se taie in patrate de dimensiuni egale. Fiecare patrat se unge usor cu unt topit, apoi se suprapun cate 4 foi pentru fiecare cosulet.
- foile se pot unge si cu ulei, in loc de unt
Foile se aseaza in formele de briose, presandu-le usor pentru a lua forma unor cosulete.
In fiecare cosulet se pune crema de branza.
- Nu umple excesiv cosuletele, deoarece crema isi mareste usor volumul la coacere
Tava se introduce in cuptorul preincalzit la 160 grade. Mini cheesecake-urile se coc aproximativ 10 minute, pana cand crema incepe sa se inchege usor.
Se scoate tava din cuptor si se adauga deasupra afine proaspete sau congelate, distribuite uniform.
- in functie de crema de branza folosita, daca aceasta ramane ferma si cremoasa dupa ce o amestecati cu ouale si zaharul, puteti pune afinele de la inceputul coacerii
- afinele pot fi inlocuite cu zmeura, capsuni, mure sau visine
Se da tava din nou la cuptor si se coc pana crema este bine inchegata, iar foile de placinta devin aurii si crocante.
Dupa coacere, tava se scoate din cuptor si deserturile se lasa cateva minute sa se tempereze.
Mini cheesecake-urile se scot cu grija din forme. Se pudreaza cu zahar pudra si se servesc usor caldute sau complet racite.
RETETA IN IMAGINI
Va astept si pe pagina de Facebook Dulciuri fel de fel





