Haideti sa pacalim vremea asta capricioasa cu o inghetata! Noi inca suntem consemnati la domiciuliu, asa ca ploile nu prea ne-ncurca, dar parca tot mai bine ne este cand nu e intunecat in casa.
Ideea acestei inghetate mi-a venit atunci cand am facut smoothie de mango si mure. Nu e chiar cea mai cremoasa inghetata de casa, dar lasata un pic la temperatura camerei inainte de servire e numa’ buna.
Ingrediente
- Inghetata de mango:
- 1 mango taiat cubulete
- 1 lime
- 1 lingura miere
- 2 linguri lapte condensat neindulcit
- Inghetata de mure:
- ~100 g mure congelate
- 1 banana
- 2 linguri lapte condensat neindulcit
- In plus:
- 200 ml smantana pentru frisca/frisca lichida
- 1 lingura zahar pudra
Mod de preparare Inghetata de mango si mure:
Punem mango intr-un vas impreuna cu zeama de lime si mierea. Se paseaza cu blenderul vertical pana obtinem un piure fin. Punem si laptele si omogenizam.
In alt vas mixam murele si banana, pana fructele sunt bine zdrobite si avem un piure delicios, frumos colorat. Punem laptele si omogenizam.
Smantana pentru frisca, abia scoasa de la frigider, o mixam pana incepe sa capete consistenta. Adaugam zaharul si mixam pana frisca devine pufoasa, nu neaparat sa stea teapana. Imartim in doua si punem in cele 2 vase cu fructe. Omogenizam usor amestecand cu o spatula.
Dam vasele la congelator pentru vreo ora sau doua, pana amestecurile incep sa inghete. Pasam cu mixerul vertical, pentru a sparge acele de gheata, apoi turnam intr-o caserola, cate un strat, unul peste altul. Dam la congelator pana ingheata in totalitate.
Se serveste cu fructe proaspete sau congelate, dupa preferinta.
3 comentarii
Nu trebuie sa fie cremoasa inghetata daca e delicioasa:) pentru mine asta conteaza mult si a ta arata foarte bine:)
Bun bun bun
vin si eu la o portieeeeeee
De-abia am terminat ingheata mea cu fructe de padure,dar nu refuz o portie mare din a ta.
De la altu’ este mai buna!:))