Astazi va aduc o inghetata de casa cu zmeura si vanilie, un deliciu! Eu am folosit zmeura proaspata din gradina, dar se poate folosi si congelata si la fel de bine se pot folosi si alte fructe. Eu am adaugat si cateva mure, pentru a intensifica putin culoarea.
O reteta de inghetata fina si cremoasa, fara ace de gheata, pentru care nu este necesar aparatul de inghetata. Daca va mai spun ca se face din doar cateva ingredinete va conving sa o incercati si voi? 😉
INGREDIENTE
- 350 g zmeura
- ~50 g mure (optional)
- 2 linguri zahar
- 600 ml smantana pentru frisca
- 1 cutie lapte condensat indulcit (397 g)
- 2 pliculete zahar vanilat
Mod de preparare Inghetata de casa cu zmeura si vanilie:
Peste zmeura curatata si spalata se pun 2 linguri de zahar si se pune la fiert. Se fierbe cateva minute, doar cat sa se topeasca zaharul si zmeura sa-si lase zeama. Se lasa sa se racoreasca putin si se paseaza cu blenderul vertical. Sosul obtinut se trece printr-o sita pentru a elimina samburii. Daca acestia nu sunt deranjanti se poate omite acest pas. Se da la rece.
Smantana pentru frisca se pune intr-un bol, se adauga zaharul vanilat si se mixeaza pana incepe sa capete consistenta.
- zaharul vanilat se poate inlocui cu esenta sau extract de vanilie sau cu semintele de la o pastaie de vanilie
Mixand continuu, se toarna laptele condensat in fir subtire, pana compozitia devine pufoasa.
Din compozitia obtinuta se da deoparte cca 1/3 si se incorporeaza in sosul de zmeura racit. Se poate pune si 1/2 din compozitie, dupa plac.
Compozitiile se pun intr-o caserola, alternand culorile. Se niveleaza, dupa care se trece cu un bat de frigaruie in zig-zag, pentru a obtine efectul marmorat.
- inghetata se poate aseza si in straturi, dupa preferinta
Se da la congelator pentru cateva ore, eu am lasat peste noapte. Inghetata se scoate din congelator cu cca 20 de minute inainte de servire.
Pofta buna!
RETETA IN IMAGINI
Ma gasiti si pe Facebook la DULCIURI FEL DE FEL
5 comentarii
Este cu siguranta delicioasa,am retinut reteta si o voi pregati.
multumesc frumos
Ce lapte condensat folosesti (marca)?
De la Lidl
Folosesc Milbona.