O vreme aproape ca uitasem de pozele de la reteta asta. Cand le-am gasit, capsunile au cam disparut din piata si le-am tot plimbat de ici colo, dintr-un folder in altul. Pana la urma m-am decis sa scriu totusi si reteta asta, ca pana la urma sosul de capsuni se poate inlocui cu un sos facut din orice alt fruct sau cu ciocolata…sau cu caramel… :))
Fetita mea iubeste fructele, dar sa le manance in stare cruda nu in dulceata sau in vreo prajitura cu fructe. Dar uneori se mai intampla sa si ramana si sa-si piarda din savoare. Asa s-a intamplat si cu niste capsuni si cum nu erau totusi de aruncat le-am transformat intr-un sos delicios pe care oricat m-am gandit nu l-am putut asocia decat cu aceste cosulete de bezea 😉
Ingrediente
- Pentru cosulete:
- 4 albusuri
- 200 g zahar
- 2 lingurite zeama de lamaie (sau otet)
- 2 lingurite amidon
- esenta de vanilie
- Pentru crema de vanilie:
- 4 galbenusuri
- 4 linguri zahar
- 1 lingura amidon
- 250 ml lapte
- ~50 g unt
- esenta de vanilie
- Pentru sosul de capsuni:
- ~250 g capsuni
- zahar dupa gust
Mod de preparare Cosulete de bezea cu crema de vanilie:
Sosul de capsuni:
Punem capsunile intr-o craticioara si le presaram cu zahar, apoi le mixam cu blenderul vertical, pana obtinem o pasta. Punem la fiert la foc mic, pana ajunge la consistenta dorita. Se lasa la racit.
Cosulete de bezea:
Albusurile se bat spuma tare cu un praf de sare. Adaugam zaharul lingura cu lingura, mixand bine dupa fiecare. La final vom obtine o spuma ferma si lucioasa, care face tepi atunci cand scoatem paletele mixerului. La sfarsit adaugam zeama de lamaie, esenta de vanilie si amidonul. Omogenizam amestecand usor cu o spatula.
Punem bezeaua intr-un posh si spritam cercuri de bezea intr-o tava tapetata cu hartie de copt.
Dam tava la cuptorul preincalzit, la foc mic, cu usa cuptorului intredeschisa, pentru cca 50 de minute.
Crema de vanilie:
Galbenusurile se mixeaza cu zaharul pana se albesc, apoi se adauga amidonul si se omogenizeaza. Turnam laptele amestecand usor si punem vasul pe foc mic. Fara sa dea in clocot, fierbem compozitia la foc mic, pana se ingroasa. Se da deoparte si adauga untul. Se lasa la racit, amestecand din cand in cand sa nu se formeze pojghita, apoi aromam dupa gust cu esenta de vanilie.
Cosuletele de bezea se umplu cu crema de vanilie si se stropesc cu sos de capsuni. Se servesc imediat.
Pofta buna! 😉
4 comentarii
Super <3
Ce bunatate!! Am salvat reteta si voi incerca preparatul! 😉
Ce bine arata.spune-mi te rog pe cate grade sa punem cuptorul la preincalzit?
La cuptorul meu il pun pe treapta 1, cea mai mica. Asta inseamna undeva la 100 grade