Cel mai bun tort de ciocolata

de Miha
64056 vizualizări
Cel mai bun tort de ciocolata

Cel mai bun tort de ciocolata si nu exagerez cu nimic atunci cand va scriu asta! 🙂

Asa cum bine spunea Laura, aniversarile speciale cer torturi pe masura. Nu stiu daca as fi putut face vreun tort mai bun si mai pe placul sotului meu decat acesta, iar cele 27 de straturi, jumatatea varstei aniversatului, au fost motiv de „wow” si de amuzament atunci cand toata lumea s-a pus pe numarat 😀

De aceasta data, tortul nu este unul rapid de facut, dar nu e nici ingrijorator. Mai ales ca puteti face foile cu o zi inainte de asamblare. Nu este nici chiar foarte usor de facut, dar gustul final compenzeaza din plin. Nu este nici un tort foarte ieftin, dar cand vrei un tort senzational, nu ai cum altfel. Vorba aia, bun cu bun se face! 😉

Blaturi subtiri de pandispan cu unt si cacao, fine si gustoase, crema de ciocolata delicioasa si crema de mascarpone cu lapte condensat caramelizat, acesta ar fi rezumatul la Cel mai bun tort de ciocolata. Haideti sa descoperim si detaliile!

Cel mai bun tort de ciocolata

Cel mai bun tort de ciocolata

Cel mai bun tort de ciocolata si nu exagerez cu nimic atunci cand va scriu asta! 🙂 Asa cum bine spunea Laura,… Retete de prajituri Cel mai bun tort de ciocolata European Printează
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 4.6/5
( 15 vot(uri) )

INGREDIENTE

  • Blat:
  • 14 oua
  • 280 g zahar
  • 280 g faina
  • 105 g cacao neagra
  • 140 g unt
  • esenta de vanilie
  • Crema de ciocolata cu mascarpone:
  • 600 g ciocolata (52% cacao)
  • 600 ml smantana pentru frisca
  • 500 g mascarpone
  • 2 pliculete zahar vanilat
  • 100 ml smantana pentru frisca
  • Crema caramel cu mascarpone:
  • 1 cutie lapte condensat caramelizat (397 g)
  • 500 g mascarpone
  • 100 ml smantana pentru frisca
  • 2 pliculete zahar vanilat
  • Pentru bordura de ciocolata:
  • 100 g ciocolata
  • Pentru glazura:
  • 100 g ciocolata
  • lapte, cat glazura sa ajunga la consistenta dorita

Mod de preparare Cel mai bun tort de ciocolata:

In cazul in care nu aveti deja facut sau cumparat laptele condensat caramelizat il pregatiti mai intai pe acesta. Am povestit mai pe larg AICI . Pentru siguranta, va recomand sa-l fierbeti 3 ore, am observat de-a lungul timpului ca dupa 2 ore difera consistenta finala, in functie de firma producatoare.

Blaturi:

Vom pregati sarje de cate 2 blaturi din: 2 oua, 40 g zahar pudra, 40 g faina, 15 g cacao neagra, 20 g unt topit si racit, esenta de vanilie.

Separam albusurile de galbenusuri. Albusurile le batem spuma tare cu un praf de sare, la viteza maxima a mixerului. Cand spuma s-a intarit bine adaugam zaharul pudra si mixam pana spuma devine densa si lucioasa.

Separat, amestecam galbenusurile cu untul topit si esenta de vanilie si turnam peste albusuri. Omogenizam usor compozitia, amestecand cu o spatula. Faina o cernem impreuna cu cacaoa peste compozitia de oua. Amestecam totul cu o spatula, usor, cu miscari de jos in sus, pentru a elimina cat mai putin aer din spuma de albusuri.

Impartim compozitia in doua parti egale si o punem pe hartia de copt, pe care am desenat cercuri de cca 22 cm diametru. Intindem compozitia in strat uniform, de o grosime cat se poate de egala. Am copt foile separat, in cuptorul incins la 170 grade (cuptor electric cu ventilatie) pentru cca 8 minute, in functie de cuptor.

Am continuat cu urmatoarele 6 sarje de copt. Blaturile se lasa la racit cu tot cu hartia de copt. Dupa ce s-au racit se pot suprapune.

Crema caramel cu mascarpone:

In vasul robotului de bucatarie punem mascarponele si un praf de sare, mixam putin cat sa se omogenizeze. Adaugam laptele condensat caramelizat lingura cu lingura. Separat mixam smantana pentru frisca pana capata consistenta, adaugam zaharul vanilat si mixam pana frisca este pufoasa.

  • am batut toata cantitatea de smantana pentru frisca (200 ml), apoi am impartit in mod egal in cele 2 creme

Amestecam frisca batuta in crema de mascarpone cu caramel si amestecam usor cele doua compozitii, cu o spatula, cu miscari de jos in sus.

Crema de ciocolata cu mascarpone:

Ciocolata rupta bucatele si amestecata cu smantana pentru frisca se topeste intr-un vas, la foc mic.

  • sfat: se intampla de foarte multe ori ca grasimea din frisca sa ramana lipita de cutie. Taiati cutia cu totul si colectati acea grasime foarte importanta la reusita retetei 🙂

Fara a da in clocot si amestecand continuu se tine vasul pe foc pana ciocolata este topita. Se da deoparte, se lasa sa se racoreasca putin, apoi se da la congelator pentru cca 1 ora, pana crema se raceste foarte bine si incepe sa se intareasca.

  • daca nu va grabiti puteti tine crema la frigider, cateva ore sau peste noapte

In vasul robotului de bucatarie punem mascarponele si zaharul vanilat, mixam putin cat sa se omogenizeze. Adaugam crema de ciocolata, lingura cu lingura si mixam bine pana la omogenizare. Amestecam frisca batuta in crema de ciocolata cu mascarpone si amestecam usor cele doua compozitii, cu o spatula, cu miscari de jos in sus.

Cum se asambleaza Cel mai bun tort de ciocolata:

Din crema de ciocolata dam deoparte 500 g pe care le vom folosi la finisat si ornat. Restul de crema se imparte in 7 parti egale. Crema caramel cu mascarpone se imparte in 6 parti egale.

Incepem cu crema de ciocolata pe care o distribuim uniform pe primul blat. Acoperim cu cel de-al doilea blat si punem crema caramel cu mascarpone in strat uniform. Continuam cu restul de blaturi si creme.

  • pentru o mai buna si usoara asamblare a tortului, care va fi destul de inalt, ar fi indicat sa folositi un inel reglabil pentru tort

Tortul asamblat se inveleste bine in folie alimentara si se da la frigider peste noapte.

Finisare Cel mai bun tort cu ciocolata:

Se scoate cu atentie inelul detasabil din jurul tortului, dupa care se imbraca si se niveleaza marginea tortului cu crema de ciocolata pusa deoparte. Ce ramane din crema se pune intr-un posh si se va folosi la ornat.

Desi caldura de afara nu prea ajuta „joaca” cu ciocolata  am imbracat marginea tortului intr-o fasie de ciocolata dantelata:

  • tai o bucata de hartie de copt de marimea si inaltimea tortului.
  • topesti 100 g ciocolata pe baie de aburi, pui intr-o punga mai groasa si tai un colt fin.
  • „desenezi” hartia de copt cu ciocolata
  • pui fasia de hartie de copt de jur imprejurul tortului (recomand sa ceri ajutoare 🙂 ) si dai la rece pentru cateva minute
  • dezlipesti cu atentie hartia de copt

Pentru glazura de ciocolata, se topeste ciocolata pe baie de aburi sau la microunde, apoi se adauga lapte, putin cate putin, pana ciocolata ajunge la consistenta dorita. Se toarna peste tort si se niveleaza.

Sa va fie de folos si va astept cu impresii!

Cel mai bun tort de ciocolata

RETETA IN IMAGINI

Ma gasiti si pe pagina de Facebook la DULCIURI FEL DE FEL

poate vă plac și rețetele

3 comentarii

Olivia 21 august 2021 - 15:31

La multi ani sarbatoritului si intregii familii!

Răspuns
Miha 23 august 2021 - 15:57

Multumim 🙂

Răspuns
Laura Laurentiu 17 septembrie 2021 - 19:39

Să vă fie de bine și la mulți ani sărbătoritului! Mă bucur că ai încercat rețeta și ți-a plăcut, Miha!

Răspuns

Lasă un răspuns