Cosulete fragede cu crema de ciocolata si fistic

de Smile
763 vizualizări

Daca esti in cautarea unui desert fin si de efect, aceste Cosulete fragede cu crema de ciocolata si fistic sunt alegerea ideala. Sunt perfecte pentru orice masa festiva si desi pare a fi un desert elaborat, te asigur ca se fac mai usor decat ai crede. E adevarat, e nevoie de ceva timp pentru a coace aceste cosulete, dar se pot face si cu o saptamana inainte si inainte de servire doar le umpli 😉

Cosulete fragede cu crema de ciocolata si fistic

Daca esti in cautarea unui desert fin si de efect, aceste Cosulete fragede cu crema de ciocolata si fistic sunt alegerea ideala.… Prajituri cosulete cu crema de ciocolata si fistic European Printează
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 5.0/5
( 1 vot(uri) )

INGREDIENTE

  • Pentru cosulete:
  • 125 g unt
  • 2 oua (mici)
  • 50 g zahar
  • 1/2 lingurita amoniac
  • 1-2 linguri lapte
  • 1 lingura (cu varf) de smantana
  • ~350 g faina
  • Pentru crema:
  • 50 g amidon
  • 125 g zahar
  • 500 ml lapte
  • 200 g ciocolata (54% cacao)
  • 100 g unt
  • 100-150 g fistic macinat

Mod de preparare Cosulete fragede cu crema de ciocolata si fistic:

Cosulete fragede:

Reteta pentru cosulete o gasiti AICI, cu detalii, pas cu pas.

Intr-un bol, mixeaza untul moale (lasat din timp la temperatura camerei) pana devine cremos si aerat. Adauga zaharul si continua mixarea pana cand acesta este complet incorporat.

  • poti folosi zahar pudra pentru o dizolvare mai rapida
  • untul se poate inlocui cu untura (100 g unt = aproximativ 70 g untura)

Adauga ouale pe rand, amestecand bine dupa fiecare, apoi toarna amoniacul dizolvat in lapte si smantana. Omogenizeaza compozitia, dupa care incepe sa adaugi faina treptat. La inceput amesteca cu lingura, apoi framanta pana obtii un aluat moale, dar legat, care nu se lipeste de maini si se modeleaza usor.

  • cantitatea de faina poate varia in functie de tipul de faina folosit, asa ca ajusteaza treptat (±50 g) pana ajungi la consistenta potrivita pentru aluatul de tarte

Imparte aluatul in bucati de aproximativ 14–15 g si modeleaza-le in bilute. Aseaza-le in forma bine incinsa, pe foc mic spre mediu, si coace-le 2–3 minute, intorcand forma pe ambele parti.

  • in primele 30 de secunde tine forma bine inchisa, pentru ca aluatul sa se muleze uniform pe pereti, apoi o poti deschide usor pentru a verifica coacerea

Scoate cosuletele cu grija si continua procesul pana termini tot aluatul.

Crema de ciocolata cu fistic:

Amidonul si zaharul se pun intr-o cratita si amesteca bine. Se toarna laptele, putin cate putin, amestecand continuu, sa nu se formeze cocoloase.

  • crema se poate face si cu galbenusuri, reteta clasica de crema fiarta, dar acum am preferat varianta aceasta mai light. Va asigur ca este delicioasa!

Vasul se pune pe foc mic  si fara sa dea in clocot, se fierbe compozitia pana se ingroasa, amestecand continuu. Se da deoparte de pe foc, se adauga ciocolata rupta bucatele si untul. Se amesteca pana ciocolata si untul se topesc si crema se omogenizeaza. Se pune si esenta de vanilie, dupa gust.

  • puteti folosi orice ciocolata va place, cu procent mai mic sau mai mare de cacao, sau ciocolata cu lapte
  • fiscticul se poate inlocui cu nuca, arahide, alune… dupa preferinta

La final se incorporeaza fisticul macinat. Dam deoparte de pe foc si lasam sa se racoreasca putin. Peste crema racorita se pune o folie alimentara, direct pe suprafata cremei si se da la frigider pana este bine racita si se intareste

Asamblare Cosulete fragede cu crema de ciocolata si fistic:

Umple fiecare cosulet cu crema de ciocolata cu fistic, cu ajutorul unui posh. Decoreaza dupa preferinta si sezon, dupa care dai la frigider pana la momentul servirii.

  • se pastreaza foarte bine la frigider, in cutie cu capac, 2-3 zile

Pofta buna! 😉

Cosulete fragede cu crema

RETETA IN IMAGINI

Cosulete pentru mini tarteCrema fiarta cu ciocolataCrema de ciocolata cu fisticCrema de ciocolata cu fisticCosulete fragede cu crema de ciocolata si fisticCosulete fragede cu crema de ciocolata si fistic
Va astept si pe pagina de Facebook DULCIURI FEL DE FEL

poate vă plac și rețetele

Lasă un răspuns