Rulada Amandina

de Miha
99646 vizualizări
Rulada amandina

Reteta Rulada Amandina

Aveam o pofta nebuna de-o Amandina si cum o voiam repede, repede 😀 am sarit niste pasi din reteta de Amandina ce-o fac de obicei si am facut-o rulada 😉 Absolut delicioasa, copiii deja imi cer sa le mai fac o portie 🙂

Rulada amandina

Rulada Amandina

Aveam o pofta nebuna de-o Amandina si cum o voiam repede, repede 😀 am sarit niste pasi din reteta de Amandina ce-o… Retete de prajituri Rulada Amandina European Printează
Nutrienți 200 calorii 20 grams grăsimi
Evalueză 4.1/5
( 27 vot(uri) )

INGREDIENTE

  • Blat
  • 4 oua
  • 4 linguri zahar
  • 2 linguri ulei
  • 2 linguri cacao
  • 4 linguri faina
  • esenta de rom
  • 1 varf de lingurita praf de copt
  • Pentru crema:
  • 150 g unt
  • 100 g zahar
  • 3 linguri cacao
  • esenta de rom
  • Pentru glazura de ciocolata:
  • 100 g ciocolata (54% cacao)
  • lapte, cat ciocolata sa ajunga la consistenta dorita
  • 20-30 g ciocolata alba, pentru decorat

Mod de preparare Rulada Amandina:

Blat de rulada:

Albusurile se bat spuma tare cu un praf de sare. Se adauga zaharul si se mixeaza pana obtinem o spuma densa si lucioasa. Galbenusurile frecate cu ulei si esenta de rom le turnam peste albusuri si mixam usor. La sfarsit, incorporam faina amestecata cu praful de copt si cacaoa  amestecand usor cu o spatula, cu miscari de jos in sus.

Turnam compozitia in tava (40/28 cm) tapetata cu hartie de copt si dam la cuptor la foc mediu (150 grade, cuptor electric cu ventilatie) pentru cca 20-25 de minute. Blatul trebuie sa fie ferm la atingere, sa nu se lipeasca de mana, dar moale.

Scoatem blatul din tava, il lasam sa se racoreasca putin, apoi il rulam cu tot cu hartia de copt.

Crema:

Se topeste untul, dar nu complet, sa mai ramana bucati netopite, apoi se mixeaza pana se incheaga din nou. Dureaza un pic acest proces, dar va rezulta o crema fina, foarte buna. Cand s-a inchegat se adauga zaharul si se mixeaza in continuare pana se topeste. Cernem cacaoa deasupra cremei de unt si omogenizam. La sfarsit aromam dupa gust cu esenta de rom.

Asamblare Rulada Amandina:

Blatul se desfasoara si se desprinde usor de pe hartia de copt. Punem crema in strat uniform peste blatul de rulada si rulam cat de strans posibil. Invelim in hartie de copt sau folie alimentara si dam la rece pentru (macar) o jumatate de ora.

Glazura de ciocolata:

Ciocolata rupta bucatele se topeste, la cuptorul cu microunde ori pe baie de aburi. Turnam apoi lapte, putin cate putin, pana glazura ajunge la consistenta dorita. Se toarne cu atentie peste rulada si se intinde in strat cat mai uniform. Topim ciocolata alba, o punem intr-un posh la care am atasat un dui cu varf subtire si spritam peste rulada

  • ca la orice prajitura cu crema de unt, de preferat ar fi sa scoateti prajitura din frigider cu cca 20 minute inainte de servire

Pofta buna! 😉

RETETA IN IMAGINI

Pentru mai multe recomandari va astept si pe pagina de Facebook AICI

poate vă plac și rețetele

Lasă un răspuns