Reteta Prajitura Greta Garbo
Desi este o prajitura clasica, prajitura Greta Garbo n-a fost una dintre acele prajituri care sa-mi marcheze copilaria. Desi am tot scotocit prin amintiri si prin caietul cu retete, prajitura Greta Garbo n-am gasit. Am gasit prajitura cu foi, am gasit si prajitura cu gem si nuca… Greta Garbo nu-i si nu-i! :))) Asadar, inarmata cu toate cele necesare… iata ce-a iesit! 😉
INGREDIENTE
- Pentru foi:
- ~550 g faina
- 150 g unt
- 2 oua
- 200 g smantana
- 100 g zahar (pudra)
- 7 g drojdie uscata
- 1 pliculet coaja de lamaie Finesse
- Pentru umplutura:
- 1 borcan (420 g) gem de caise
- 350-400 g nuca macinata
- Pentru glazura:
- 100 g ciocolata cu lapte (pentru un strat mai generos de glazura folositi mai multa ciocolata)
- smantana pentru frisca, atat cat ciocolata sa ajunga la consistenta dorita
Mod de preparare Prajitura Greta Garbo:
Foi:
Punem faina intr-un castron si o amestecam cu un praf de sare, coaja de lamaie, drojdia uscata si zaharul pudra. Facem o adancitura in mijloc si punem untul topit, smantana si ouale. Framantam pana se incorporeaza toate ingredientele si obtinem un aluat moale, elastic si care nu se lipeste de maini.
Acoperim castronul si lasam deoparte pana pregatim umplutura.
Umplutura:
Amestecam nuca macinata cu gemul de caise. Compozitia se imparte in 3 parti.
- puteti pune si alt fel de gem, dupa preferinta
- in functie de preferinta voastra de dulce puteti adauga si cateva linguri zahar. Eu am considerat ca nu este necesar 🙂
Aluatul se imparte in 4 parti. Fiecare parte de aluat se intinde in foaie subtire, pe masa usor infainata, la dimensiunea tavii in care vom coace prajitura (40/28 cm)
In tava tapetata cu hartie de copt asezam prima foaie, o parte din umplutura si continuam cu restul de foi si umplutura. Se lasa la crescut la loc caldut pentru cca 20 de minute.
Se da la cuptor la foc mediu (140-150 grade cuptor electric cu ventilatie) pentru cca 50 de minute, pana foile sunt coapte. se lasa la racit.
Pentru glazura topim ciocolata pe baie de abur, apoi adaugam smantana pentru frisca pana ajunge la consistenta dorita. Se toarna in strat uniform peste prajitura racita.
Pofta buna! 😉
RETETA IN IMAGINI
Pentru mai multe recomandari va astept si pe pagina de Facebook AICI
3 comentarii
Este o reteta pe care doresc de mult timp s-o pregatesc.
❤️ Excelent!
Multumesc 🙂