Stiu, suntem obisnuiti cu cozonacul dulce traditional, dar eu va propun sa incercati si varianta sarata, Babka cu branza. Va promit un cozonac sarat absolut delicios, pe care il puteti servi ca atare. Eu nu am rezistat tentatiei si l-am rupt cat inca era caldut. Ce sa va spun? O nebunie! Atat de aromat si bun! Este grozav de bun si dupa ce se raceste si se poate felia frumos.
Ingredientele trebuie sa fie la temperatura camerei, astfel ca le vom scoate de la rece cu cateva ore inainte.
Mai intai vom pregati maiaua: amestecam drojdia cu 1 lingura de zahar, 2 linguri faina si putin lapte caldut, cat sa obtinem o pasta. Lasam la dospit cca 15 minute.
Intre timp, punem in vasul robotului de bucatarie cele 2 oua, 3 galbenusuri si sarea. Mixam pana devin ca o crema. Adaugam maiaua, restul de faina si cel de lapte. Framantam pana aluatul se omogenizeaza. Vom avea un aluat moale, care cade de pe carligul de framantare.
Untul trebuie sa fie moale si il taiem in bucati potrivite. Incepem sa-l adaugam in aluat, bucatica cu bucatica. Nu punem urmatoarea bucata de unt, pana cea dinainte nu este bine incorporata in aluat. Framantam in jur de 20 de minute, pana incorporam toata cantitatea de unt.
Aluatul obtinut este moale, fin si elastic. Practic, aluatul ar trebui sa nu se rupa atunci cand il intindeti intre maini. Daca se rupe, mai framantati putin, 5-10 minute. Il transferam intr-un bol uns cu ulei si acoperim cu folie alimentara. Lasam la temperatura camerei pentru cca 30 de minute, apoi dam la frigider pentru minim 2 ore. De preferat ar fi ca aluatul sa stea la dospit in frigider peste noapte.
Pentru umplutura am folosit cas proaspat, dar puteti folosi orice fel de branza aveti la dispozitie si va place.
Punem branza intr-un castron, adaugam ceapa si usturoiul taiate, oul si sare dupa gust.
Aluatul se intinde pe masa usor infainata intr-o foaie subtire, de cca 30/40 cm. Foaie se unge cu crema de branza cu verdeturi, dupa care se ruleaza pe latura mai scurta, cat mai strans posibil.
Ruloul obtinut se pune pe hartie de copt, dupa care se transfer in tava. Se acopera cu folie alimentara si se da la congelator pentru cca 30 de minute sau 1 ora la frigider.
Se indreapta capetele, dupa care se taie pe lung, in jumatate, cu ajutorul unul cutit lat si bine ascutit. Cele doua bucati de rulou se aseaza in cruce, cu taietura in sus. Se impletesc avand grija ca umplutura sa fie intotdeauna in sus. Cozonacul se aseaza in tava tapetata cu hartie de copt. Se acopera cu folie alimentara si se pun din nou la dospit in frigider, pentru cca 10 ore.
Punem cozonacul in cuptorul oprit, iar dedesubt punem o craticioara cu apa fierbinte. Se lasa la dospit pentru cca 30 de minute. Scoatem cozonacul din cuptor, incingem la 170 grade (cuptor electric cu ventilatie). Dam la copt pentru cca 60 de minute.
De preferat ar fi sa lasati cozonacul in tava, sa se racoreasca bine. Apoi il scoateti pe un gratar si il lasati sa se raceasca foarte bine.
Pofta buna! 😉
RETETA IN IMAGINI
Ma gasiti si pe Facebook la DULCIURI FEL DE FEL
Reteta Savarine cu crema de fistic si mascarpone Am pregatit de-a lungul timpului mai multe…
Iti place ciocolata de casa, dar parca simti nevoia de ceva diferit dupa ce o…
M-as incumeta sa va spun ca acest Cheesecake de lamaie la rece merge de minune…
Daca esti in cautarea unui desert fin si de efect, aceste Cosulete fragede cu crema…
Un Tort Raffaello cu piscoturi, pe placul tuturor celor ce iubesc acele delicioase bomboane cu…
Mucenici moldovenesti umpluti - reteta cu fistic si ciocolata Nu, nu stricam traditia mucenicilor moldovenesti…