Reteta Prajitura Amandina
Blatul de la prajitura Amandina il folosesc la orice fel de crema sau combinatie de crema. Este un blat pufos si iese negresit.
INGREDIENTE
- Pentru blat avem nevoie de:
- 6 oua
- 100 g zahar
- 3 linguri de sirop din zahar caramelizat (2-3 linguri de zahar caramelizat si "stins" cu 3 linguri de apa)
- 30 ml ulei
- 1 cana de faina amestecata cu o lingurita de praf de copt
- 2-3 linguri cacao
- esente dupa gust
- Pentru crema avem nevoie de:
- 1 pachet de unt
- 100 g zahar
- 2-3 linguri cacao
- esenta de rom
- 2 galbenusuri (astea sunt prevazute in reteta originala, eu am renuntat la ele)
- Pentru sirop avem nevoie de:
- 100 g zahar
- 100 ml apa
- Glazura de ciocolata:
- 100 g ciocolata amaruie
- 50 g unt
- 50 ml frisca lichida
Mod de preparare Prajitura Amandina:
Blat Prajitura Amandina:
Se separa albusurile de galbenusuri si se bat spuma tare cu zaharul si un praf de sare, ca la bezea.
Galbenusurile se amesteca cu uleiul, esenta si siropul de zahar. Se toarna totul peste albusul batut, apoi se pune cacaoa si faina amestecata cu praful de copt.
Se amesteca pana la omogenizare. Compozitia se toarna in tava (20/30 cm) tapetata cu hartie de copt si se coace la 180 de grade pentru aproximativ 30 de minute.
Crema Prajitura Amandina:
Se topeste untul, dar nu complet, sa mai ramana bucati netopite. Se mixeaza pana se ingheaga din nou. Dureaza un pic acest proces, dar va rezulta o crema fina, foarte buna. Cand s-a inchegat se adauga zaharul si se mixeaza in continuare pana se topeste. Adaugam cacaoa si romul.
Sirop:
Zaharul il caramelizam dupa care il „stingem” cu 100 ml apa rece. Lasam la racit, pana se dizolva complet.
Blatul copt si racit il taiem in 2, il insiropam si repartizam crema. Uniformizam si acoperim cu cel de-al doilea blat insiropat.
In functie de timp si de ceea ce gasesc prin frigider, fac o glazura de ciocolata:
Ciocolata o topim impreuna cu untul si frisca. Omogenizam si lasam la racit.
Sau acopar cu fondant (cumparat). Se poate servi si cu un mot de inghetata. Sau cu un mot de frisca…
RETETA IN IMAGINI
15 comentarii
Musai o incerc si eu. Dar tare as vrea sa o imbrac in fondant. Data viitoare ma bag si eu la cumparat.
Era pe undeva pe culinar o reteta de fondant si nu era greu de facut. O caut si ti-o trimit…
miha, e mortala amandiana asta!!! manaca ai mei de rup, avem norma 1/sapt:)
Sint o mare amatoare de amandine. Dintre toate retetele a ta mi se pare cea mai potrivita. Poate din cauza zaharului ars. Intr-adevar nu este fondant dar este la fel de buna. Un fondant se face repede. Pup mult Nina
Multumesc Serban!
Am facut si cu fondant, dar din cel cumparat, de facut acasa n-am facut niciodata.
„sirop din zaharul caramelizat”???
Va rog poate sa ma ajute si pe mine cineva ..mai exact ce inseamna si cum se face
si crema de fondant as dori daca se poate
Sunt plecat de vre-o 6 ani din tara (US) si tare mias dori sa incer sa fac aceasta prajitura mai ales ca imi placea foarte mult.
Multumesc!
Anonim, am scris in lista de ingrediente „3 linguri de sirop din zahar caramelizat (2-3 linguri de zahar caramelizat si „stins” cu 3 linguri de apa)” Topesti zaharul apoi il „stingi” cu apa rece (atentie la aburi). Acelasi sirop il poti folosi si pentru insiropat.
Fondant eu nu stiu sa fac, l-am cumparat de-a gata. In loc de fondant eu mai folosesc glazuta de ciocolata. Nu e acelasi lucru, dar e bun. Imi mai spunea o prietena ca ea foloseste serbet, dar n-am incercat.
Amandina, bat-o vina, e printre prajiturile mele preferate. N-am mai pregatit de ceva timp, cred ca in curand prestez.
Imi ploua in gura Miha. yammy
Buna Miha! Ce fel de unt folosesti? Mi-e teama de cremele pe baza de unt pt ca se taie usor…. Ce sfat imi dai?
Alina, mai nou folosesc unt Pilos, de la Lidl, de 65% grasimi. Si e foarte bun. 😉
untul se poate inlocui cu margarina delma va rog spuneti mi si mie vreau sa fac si nu stiu
Untul se poate inlocui cu margarina, dar sa fie margarina la pachet, nu din cea de la cutie (tartinabila) 🙂
multumesc mult
A iesit delicioasa prajitura! O singura observatie : la crema ar fi mai bun zaharul pudra deoarece cel tos nu se topeste complet si se simte. In rest e prajitura perfecta,multumim pt reteta !!!
Si eu multumesc! 🙂